Liberul schimb este o sursă de creștere economică

SĂ ÎNȚELEGEM
POLITICILE
UNIUNII
EUROPENE
Comerț
Liberul schimb
este o sursă de
creștere
economică
D es c hid er ea d e p ieț e n o i ar e un
im p ac t p o zit iv as up r a c r eș t er ii
ec o no m ic e, iar ac es t l uc r u s e p o at e
r eal iza d o ar p r int r -o p o l it ic ă
eur o p eană ac t ivă î n m at er ie d e l ib e r
s c him b ș i inves t iț ii.
CUPRINS
De ce avem nevoie de o politică
comercială? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
SĂ ÎNȚELEGEM
POLITICILE UNIUNII
EUROPENE
Cum elaborează UE politica
comercială? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
În ce constă politica comercială? . . . 10
Viitorul politicii comerciale . . . . . . . . 15
Broșura face parte din seria „Să înțelegem politicile Uniunii
Europene”. Aceasta explică modul în care acționează UE în
diverse domenii de competență, din ce motive și cu ce rezultate.
Informații suplimentare . . . . . . . . . . . 16
Publicațiile sunt disponibile online:
http://europa.eu/pol/index_ro.htm
http://europa.eu/!gX78yg
Cum funcționează Uniunea Europeană
12 lecții despre Europa
Europa 2020: Strategia de creștere economică a Europei
Părinții fondatori ai UE
Afaceri externe și securitate
Afaceri maritime și pescuit
Agenda digitală
Agricultură
Ajutor umanitar și protecție civilă
Buget
Cercetare și inovare
Combaterea fraudei
Combaterea schimbărilor climatice
Comerț
Concurență
Consumatori
Cooperare internațională și dezvoltare
Cultură și audiovizual
Educație, formare, tineret și sport
Energie
Extindere
Impozitare
Întreprinderi
Justiție, drepturi fundamentale și egalitate
Mediu
Migrație și azil
Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale
Piața internă
Politica regională
Sănătatea publică
Sectorul bancar și financiar
Securitatea la frontiere
Siguranța alimentară
Transporturi
Uniunea economică și monetară și moneda euro
Vamă
Să înțelegem politicile Uniunii Europene:
Comerț
Comisia Europeană
Direcția Generală Comunicare
Informarea cetățenilor
1049 Bruxelles
BELGIA
Manuscris actualizat în noiembrie 2014
Ilustrația copertei și a paginii 2:
© iStockphoto.com/Grzegorz Petrykowski
16 p. — 21 × 29,7 cm
ISBN 978-92-79-42744-2
doi:10.2775/99404
Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene,
2014
© Uniunea Europeană, 2014
Reproducerea este autorizată. Pentru orice utilizare sau
reproducere a fiecărei fotografii în parte, trebuie să se
solicite direct permisiunea deținătorilor drepturilor de
autor.
3
C O M E R Ț
De ce avem nevoie de o politică comercială?
Politica comercială a Uniunii Europene trebuie
privită în contextul a două dintre realitățile actuale:
importanța Uniunii ca actor mondial major și modul în
care globalizarea contribuie la schimbarea mediului
internațional.
UE este cea mai mare economie din lume, cel mai
mare exportator și importator, principalul investitor
și beneficiar al investițiilor străine și cel mai mare
donator de ajutor. Deși reunește doar 7 % din populația
mondială, Uniunea deține peste un sfert din rezervele
mondiale de bogăție, măsurate de produsul intern brut
(PIB) – valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse.
Piața unică europeană face posibilă libera circulație
a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor,
fiind elementul‑cheie care îi permite Uniunii să creeze
locuri de muncă prin intermediul comerțului cu alte țări
și regiuni. Uniunea Europeană este cea care răspunde
de piața unică, nu guvernele naționale. Tot Uniunea
gestionează și relațiile comerciale cu restul lumii. Prin
intermediul său, statele membre se exprimă la unison
în cadrul negocierilor internaționale, deținând astfel
o influență considerabil mai mare decât ar deține
separat. Uniunea Europeană este un actor economic și
politic activ, cu interese și responsabilități regionale și
mondiale în creștere.
PRINCIPALELE ECONOMII MONDIALE (2013)
PIB-ul la prețurile % din PIB‑ul
curente
mondial
(în miliarde de euro)
Uniunea
Europeană
(28 de state
membre)
Datoria
publică
brută
(% din PIB)
13 186
17,2
88
Argentina
460
0,9
41
Australia
1 134
1
28,6
Brazilia
1 691
3
66,2
Canada
1 375
1,5
88,8
China
7 130
15,8
39,4
India
1 413
6,6
61,5
655
2,3
26,1
3 688
4,6
243,2
Mexic
949
2
46,4
Rusia
1 579
3,4
13,9
Arabia Saudită
564
1,5
2,7
Africa de Sud
264
0,7
45,2
Coreea de Sud
982
1,7
33,9
Turcia
617
1,4
36,3
Statele Unite
12 626
16,5
104,2
Total mondial
56 245
100
Indonezia
Japonia
Sursa: FMI WEO.
Comerțul UE în cifre
—— Ponderea UE în exporturile și importurile
mondiale: 16,4 % în 2013
—— Investiții străine directe în UE:
3 947 miliarde EUR în 2012
—— Investiții străine directe ale UE în străinătate:
5 207 miliarde EUR în 2012
—— Excedent comercial total al industriei
prelucrătoare, cu excepția petrolului:
peste 400 de miliarde EUR în 2013
—— Excedent comercial în domeniul serviciilor:
110 miliarde EUR în 2013
—— Ajutorul UE pentru dezvoltare:
56,5 miliarde EUR în 2013
Uniunea Europeană este una dintre economiile cele
mai deschise către exterior și intenționează să rămână
astfel. Schimburile comerciale cu restul lumii s-au
dublat din 1999 până în 2010 și, în prezent, pentru
aproape trei sferturi din importuri UE nu percepe
deloc taxe sau percepe taxe foarte mici. În 2012,
nivelul acestora a fost de doar 2,2 % pentru produsele
industriale și de 2,6 % pentru toate mărfurile în
general. UE este cel mai important partener comercial
pentru 59 de țări. Prin comparație, această cifră este 36
pentru China și 24 pentru SUA. Comerțul exterior al UE
cu bunuri și servicii reprezintă 35 % din PIB-ul său, fiind
cu cinci puncte procentuale peste cel al SUA. Datorită
dimensiunilor pieței sale, UE importă tot atâtea produse
agricole din țările în curs de dezvoltare ca și Australia,
Canada, Japonia, Noua Zeelandă și Statele Unite ale
Americii la un loc.
4
Î N Ț E L E G E M
P O L I T I C I L E
© iStockphoto/RainerPlendl
S Ă
U N I U N I I
E U R O P E N E
Astăzi, produse precum
autoturismele nu mai sunt
fabricate în același loc, de la
început până la sfârșit.
Această deschidere este o sursă de putere, pentru
că lumea în care trăim este în continuă schimbare.
Globalizarea – efect al dezvoltării tehnologice și al
liberalizării economiei – permite bunurilor, serviciilor,
capitalului, companiilor și persoanelor să ajungă ușor
aproape peste tot în lume.
Globalizarea
În prezent, produsele nu se mai fabrică, de la început
până la sfârșit, într‑un singur loc. Ele trec printr‑un
proces format din mai multe etape, care implică unități
de producție situate adesea în diferite părți ale lumii.
Cuvintele „fabricat în”, urmate de numele unei singure
țări reprezintă acum mai degrabă o excepție decât
o regulă. Prin urmare, avem nevoie de o abordare mai
complexă în materie de exporturi și importuri, care să
nu se limiteze la a vedea aceste activități ca pe un
simplu schimb de produse finite care intră sau ies de pe
teritoriul unei țări.
Ascensiunea altor puteri economice, cum ar fi China,
India și Brazilia, a dus la intensificarea concurenței în
ceea ce privește prețul și calitatea bunurilor produse și,
probabil mult mai important, în ceea ce privește accesul
la energie și materii prime. Totodată, în aceste țări apar
grupuri noi de consumatori prosperi, iar economiile lor
sunt mai deschise decât erau în urmă cu 15 sau cu 10
ani. În China, taxele la import au scăzut de la 19,8 % în
1996 la 4,7 % în 2012. În cursul aceleiași perioade, în
India taxele respective au scăzut de la 20,1 % la 7,0 %,
iar în Brazilia de la 13,8 % la 10,0 %. Cu toate acestea,
există încă unele obstacole, mai puțin vizibile, în calea
exporturilor UE.
PRINCIPALELE PUTERI COMERCIALE DIN LUME
% din exporturile mondiale de bunuri, 2013
Altele: 55 %
% din exporturile mondiale de servicii, 2013
UE: 15 %
UE: 25 %
Altele: 42 %
Statele Unite: 10 %
Japonia: 5 %
China: 15 %
Sursa: Eurostat - WTO.
Statele Unite: 19 %
India: 4 %
Japonia: 4 %
China: 6 %
5
C O M E R Ț
Datorită unei politici comerciale active în relația cu
economiile de piață emergente, Uniunea Europeană își
îmbunătățește perspectivele de creștere și beneficiază
de noi oportunități comerciale. Potrivit estimărilor
Fondului Monetar Internațional, până în 2015, 90 % din
creșterea economică viitoare va fi generată în afara
Europei (o treime din aceasta doar în China).
© iStockphoto/Kikkerdirk
Potențiale avantaje economice
Liberul schimb poate ajuta UE să iasă din criza actuală.
Liberul schimb și competitivitatea
Politica comercială a UE este o parte integrantă
a strategiei Europa 2020 care vizează stimularea
ocupării forței de muncă și crearea unei economii
mai moderne, viabile și sustenabile. Menținerea unei
economii interne dinamice obligă Uniunea să fie din ce
în ce mai competitivă în străinătate.
Lliberul schimb este mai important ca niciodată
pentru consolidarea creșterii economice și crearea
de locuri de muncă. Două treimi din importuri sunt
reprezentate de materiile prime, bunurile intermediare
și componentele de care au nevoie producătorii din
UE. Piața Europei trebuie să rămână în continuare
deschisă la aceste importuri. Restricționarea acestora
sau majorarea taxelor ar avea efecte contrare celor
scontate, conducând la creșterea costurilor și reducerea
competitivități întreprinderilor europene, atât pe plan
local, cât și în străinătate.
Liberul schimb poate ajuta Uniunea să iasă din criza
actuală, care a izbucnit în Statele Unite, în 2007-2008,
în urma acordării de credite ipotecare cu grad ridicat de
risc (subprime). Criza a scos însă la iveală și deficiențele
existente la nivelul UE. Alături de consolidarea
pieței unice și orientarea investițiilor către domenii
precum cercetarea, educația și energia, liberul schimb
reprezintă unul dintre motoarele care pot repune în
mișcare economia europeană.
Comisia Europeană consideră că finalizarea tuturor
negocierilor în curs având ca obiect liberul schimb
ar putea atrage o creștere a PIB-ului UE cu peste
2 %. Această creștere ar echivala cu contribuția pe
care o țară ca Austria sau Danemarca și-o aduce la
economia UE. De asemenea, ar sprijini locurile de
muncă a peste 2 milioane de oameni.
Alte avantaje ale liberului schimb
Piețele deschise generează creștere economică și locuri
de muncă mai multe și mai bune atât pentru Europa,
cât și pentru partenerii acesteia. În 2011, 14 % din
forța de muncă din UE depindea, direct sau indirect, de
exporturile către restul lumii. Acest procent a crescut
cu circa 50 % față de anul 1995. Investițiile străine
directe sunt, de asemenea, un important motor al creării
de locuri de muncă; în prezent, peste 4,6 milioane
de europeni lucrează pentru companii americane și
japoneze.
Liberalizarea comerțului creează noi oportunități pentru
inovare și permite o mai mare creștere a productivității.
Fluxurile comerciale și de investiții susțin și promovează
ideile și inovarea, noile tehnologii și cercetarea
de vârf, aducând astfel îmbunătățiri produselor și
serviciilor de care au nevoie oamenii și întreprinderile.
Experiența statelor membre arată că o deschidere
de 1 % a economiei determină o creștere de 0,6 %
a productivității muncii în anul următor.
Printre avantajele care decurg din activitățile comerciale
se numără prețurile mai mici și o gamă mai variată
de opțiuni pentru consumatori, deoarece produsele
importate (alimente, bunuri de consum și componente
pentru produsele fabricate în Europa) devin mai ieftine.
6
S Ă
Î N Ț E L E G E M
P O L I T I C I L E
U N I U N I I
E U R O P E N E
Uniunea acordă o mare importanță aspectelor sociale și
de mediu. Acordurile de liber schimb pot avea rolul lor
în promovarea dezvoltării durabile, a bunei guvernanțe
și a respectării drepturilor omului. Pentru a garanta
o funcționare adecvată a comerțului, nu este suficient
doar să se negocieze tarife mai mici pentru exportatori.
Respectarea statului de drept este esențială pentru
asigurarea unui cadru juridic stabil și previzibil, de
aceea trebuie abordată problema barierelor comerciale
mai puțin vizibile precum formalitățile vamale,
birocrația și, în unele cazuri, practicile comerciale
neloiale.
CEI MAI MARI PARTENERI COMERCIALI AI UE: BUNURI
300
Exporturi UE (în miliarde de euro)
250
Importuri UE (în miliarde de euro)
© Shutterstock
200
150
100
50
Nu numai bunuri și servicii
Cu mulți ani în urmă, când schimburile comerciale se
limitau la trecerea mărfurilor fizice dintr‑o parte a lumii
în alta, negocierile se concentrau aproape exclusiv
asupra cotelor și taxelor vamale. Acum, când economiile
sunt mai complexe, politica comercială acoperă o gamă
largă de activități și practici: servicii, drepturi de
proprietate intelectuală (DPI), investiții străine directe,
standarde pentru sănătatea plantelor și a animalelor,
standarde pentru bunuri industriale și neindustriale,
practici de acordare a licențelor, impozite interne etc.
Africa: importuri 168,3; exporturi 154,7
America Centrală și de Sud: importuri 102,4; exporturi 120,9
Alte țări europene: importuri 477,6; exporturi 488,7
America de Nord: importuri 223,8; exporturi 320,5
Oceania: importuri 14,6; exporturi 39
Asia: importuri 678,6; exporturi 573,7
Cifre pe anul 2013.
Sursa: Eurostat.
India
Brazilia
Coreea de Sud
Japonia
Turcia
Norvegia
Elveția
Rusia
China
0
SUA
Comerțul nu se limitează la schimbul de bunuri, ci include și
serviciile și investițiile.
7
C O M E R Ț
Cum elaborează UE politica comercială?
Uniunea răspunde de politica comercială a țărilor sale
membre, iar Comisia Europeană negociază în numele
acestora. Cu alte cuvinte, niciun guvern nu poate încheia
separat un acord comercial bilateral cu un partener din
afara UE. Această împărțire a atribuțiilor se bazează pe
tratatele UE.
Obiectivele acordurilor de liber schimb:
—— Deschiderea de noi piețe pentru bunuri și
servicii
—— Creșterea protecției și a oportunităților de
investiții
—— Scăderea costurilor prin reducerea taxelor
vamale și a birocrației
—— Accelerarea schimburilor comerciale prin
facilitarea formalităților vamale și stabilirea de
standarde sanitare și tehnice compatibile
—— Sporirea siguranței prin norme clare privind
drepturile de proprietate intelectuală,
concurența și achizițiile publice
—— Sprijinirea dezvoltării durabile, prin promovarea
cooperării, a transparenței și a dialogului cu
privire la aspectele sociale și de mediu.
Același lucru este valabil și pentru lanțurile de
aprovizionare din interiorul UE, unde relațiile comerciale
se schimbă pe măsură ce frontierele economice dispar.
Când fac export, întreprinderile creează locuri de muncă
nu doar în țara de origine a bunurilor și serviciilor, ci și
în restul Uniunii. Serviciile sunt deosebit de importante
pentru a asigura prezența UE în lanțurile globale de
aprovizionare și pentru a menține locurile de muncă
în Europa. Aproximativ o treime din locurile de muncă
generate de bunurile prelucrate care pleacă din Europa
sunt oferite de întreprinderi care pun la dispoziția
exportatorilor servicii de suport. Per total, serviciile
reprezintă 50 % din valoarea internă adăugată a
exporturilor Europei către restul lumii.
CEI MAI MARI PARTENERI COMERCIALI AI UE: SERVICII
200
Exporturi UE (în milioane de euro)
150
Importuri UE (în milioane de euro)
100
50
Hong Kong
Brazilia
India
Canada
Japonia
Rusia
China
Schimbările fundamentale intervenite la nivelul
lanțurilor globale de aprovizionare au făcut ca locul
în care se creează valoarea adăugată să devină mai
important decât cel în care sunt înregistrate exporturile.
Prin urmare, politica comercială a UE nu își propune
neapărat să păstreze pe teritoriul Uniunii fiecare etapă
de producție ci, mai degrabă, să mențină și, acolo unde
este necesar, să redefinească rolul pe care îl ocupă
Uniunea în lanțurile globale de aprovizionare. Comerțul
constă, din ce în ce mai mult, în adăugarea de noi
„straturi” de valoare, pornind de la fazele de cercetare,
dezvoltare și design, până la cele de fabricare,
asamblare și logistică.
Elveția
0
SUA
Adaptarea la noul context
Cifre pe anul 2013.
Sursa: Eurostat.
Deși întreprinderile mici și mijlocii nu pot întotdeauna
să exporte direct, multe dintre ele furnizează piese
de schimb, componente și servicii care sunt incluse în
exporturile întreprinderilor mai mari. De exemplu, un
produs înregistrat oficial ca export german poate, de
fapt, să conțină componente fabricate în Republica
Cehă, Belgia sau Polonia.
8
S Ă
Î N Ț E L E G E M
Lanț de producție multinațional
Exemplul Chinei ne ajutăm să înțelegem mai bine
această fragmentare continuă a producției la nivel
internațional. De exemplu, în cazul anumitor
smartphone-uri „asamblate în China”, există
posibilitatea ca mai puțin de 4 % din valoarea
adăugată să provină din această țară și peste 16 %
să provină din Europa. Valoarea adăugată a unora
dintre smartphone-urile sau tabletele „made in
China” poate fi produsă în Europa în proporție de
chiar peste 50 %. Același lucru poate fi valabil și
pentru alte produse, de la jucării la avioane. Totuși,
majoritatea țărilor continuă să se bazeze foarte
mult pe valoarea adăugată internă pentru a efectua
exporturi. Aproximativ 87 % din valoarea adăugată
la exporturile UE se realizează pe plan intern. În
China, acest procent este de 76 %. Chiar și așa,
lanțurile valorice sunt din ce în ce mai importante în
înțelegerea implicațiilor comerțului, inclusiv în ceea
ce privește piețele muncii. De exemplu, legăturile de
producție dintre UE și China arată că în 2009 peste
1,1 milioane de locuri de muncă din UE au fost
susținute de activitatea de export a Chinei, în timp
ce exporturile UE au susținut 5,5 milioane de locuri
de muncă din China.
Acorduri de liber schimb
Prin politica sa actuală, Uniunea Europeană s‑a angajat
activ împreună cu partenerii săi – uneori și cu grupări
regionale – să negocieze acorduri ample de liber schimb.
Acestea acordă acces privilegiat la piețele din țările
în cauză și sunt o excepție de la principiul de bază al
Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), conform
căruia toți partenerii comerciali ar trebui să beneficieze
de tratament egal.
© iStockphoto/Joesboy
Acordurile variază în funcție de obiectivele și de
capacitățile țării sau ale grupului de țări cu care
negociază Uniunea Europeană. Nu există soluții
universale. Având în vedere că numeroșii parteneri
comerciali ai UE au interese diferite, conținutul
acordurilor este adaptat la fiecare situație în parte.
Acordurile de liber schimb cu țările dezvoltate și
economiile emergente sunt dictate de regulile
P O L I T I C I L E
U N I U N I I
E U R O P E N E
economice și se bazează, în general, pe deschiderea
reciprocă a piețelor. Acordurile de parteneriat economic
cu țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific combină
comerțul cu obiectivele de dezvoltare.
Politica comercială a UE se concentrează pe
parteneri-cheie precum SUA, Canada și Japonia, dar
acordă atenție și economiilor emergente, precum grupul
BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud),
considerate a fi noul motor al economiei mondiale.
Pentru exportatorii din UE, avantajul încheierii de
acorduri cu aceste țări este evident. Tariful mediu care
li se percepe când își vând produsele către restul lumii
este în continuare de aproximativ 5 %. În unele țări, este
mult mai ridicat.
În general, un acord acoperă diferite sectoare și aspecte
și include un calendar al reducerilor tarifare pentru
fiecare produs în parte. Acordurile comerciale moderne
ale Uniunii Europene includ aspecte netarifare care
variază de la proprietate intelectuală la achiziții publice.
Ele conțin diverse dispoziții, cum ar fi regulile privind
originea, pentru a determina ce produse sunt eligibile
pentru reducerea sau chiar eliminarea tarifelor.
Aceste acorduri consolidează sistemul bazat pe normele
UE, care îl depășește pe cel al OMC, integrându‑l în
acordurile contractuale internaționale, astfel încât
comerțul și investițiile să fie protejate și să poată
prospera.
Proprietate intelectuală
Competitivitatea Europei într‑o economie globală
se bazează în mare parte pe inovare și pe valoarea
adăugată a mărfurilor pe care le produce. Creșterea
economică europeană și crearea de locuri de muncă
sunt compromise în momentul în care ideile, mărcile
și produsele sunt piratate și contrafăcute. Protejarea
drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), cum ar fi
brevetele, mărcile, desenele și modelele industriale,
drepturile de autor sau indicațiile geografice, este din
ce în ce mai importantă pentru inventatorii, creatorii
și întreprinderile din Europa, pentru că îi împiedică pe
concurenții lipsiți de scrupule să scoată pe piață copii
ilegale.
UE protejează DPI în moduri diferite. În cadrul OMC,
a fost un susținător important al Acordului privind
aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate
intelectuală. De asemenea, UE negociază includerea de
dispoziții relevante în acordurile comerciale bilaterale și
Acordurile de parteneriat economic combină comerțul cu
obiectivele de dezvoltare.
9
C O M E R Ț
colaborează îndeaproape cu autoritățile din alte țări ale
lumii în vederea consolidării sistemului de protecție a
acestor drepturi.
privire la protecția investițiilor europene în țări din afara
Uniunii.
Achiziții publice
Investiții
De pe poziția de cea mai importantă sursă de investiții
străine directe, UE promovează norme clare menite să
protejeze această formă de finanțare, care joacă un rol
central în crearea de întreprinderi și de locuri de muncă
în străinătate, precum și în consolidarea lanțurilor de
aprovizionare la nivel mondial.
ORIGINEA ȘI DESTINAȚIA INVESTIȚIILOR
Ieșiri de ISD din UE
Statele Unite: 28 %
Alte țări: 22 %
Hong Kong: 2 %
Norvegia: 3 %
Valoarea totală:
341 de miliarde de euro
Canada: 4 %
Centre financiare
offshore: 14 %
China (exceptând Hong Kong):
4%
Rusia: 4 %
Brazilia: 8 %
În 2011, OMC a convenit să aducă o serie de modificări
acordului său în domeniul achizițiilor publice. Acestea
marchează un pas important în deschiderea piețelor
internaționale ale achizițiilor publice. Comisia a mers
mai departe, propunând măsuri legislative prin care
întreprinderile din țări din afara Uniunii care nu aderă la
normele OMC și discriminează întreprinderile din UE sunt
împiedicate să participe la licitațiile publice europene.
Elveția: 11 %
Cum se încheie acordurile de liber schimb
Intrări de ISD în UE
Alte țări: 10 %
Hong Kong: 2 % Singapore: 2 %
Brazilia: 2 %
Rusia: 3%
Norvegia: 3 %
Uniunea Europeană se angajează să se asigure
că întreprinderile europene beneficiază de condiții
egale de acces la contracte de achiziții publice în
afara Uniunii, atunci când autoritățile publice caută
companii care să le furnizeze bunuri și servicii sau să
efectueze lucrări. Acestea pot fi diverse, de la proiecte
majore de infrastructură (drumuri, spitale etc.) până la
achiziționarea de echipamente IT. În termeni comerciali,
valoarea lor se ridică la aproximativ 1 000 de miliarde
de euro.
Statele Unite: 45 %
Valoarea totală:
303 miliarde de euro
Canada: 4 %
Elveția: 11 %
Centre financiare offshore: 18 %
Termenul „investiții străine directe (ISD)” implică faptul că o persoană sau o societate
deține o afacere, sau o parte din ea, în altă țară. Astfel „ieșirea de investiții străine
directe din UE” are loc atunci când o persoană din UE deține întreprinderi cu sediul în
țări din afara Uniunii. Prin „intrări” se înțelege acțiunea opusă. Cifrele sunt media
pentru perioada 2009-2012, pentru cele 27 de țări ale UE în ansamblu.
Sursa: Eurostat.
Scopul este acela de a le oferi investitorilor certitudine
juridică și un mediu stabil, previzibil, echitabil și
reglementat în mod corespunzător în care să își
desfășoare activitatea. Acest obiectiv este în mare
măsură atins prin intermediul Acordului General privind
Comerțul cu Servicii (GATS) al OMC și, în cazul în care
este posibil, prin acordurile bilaterale.
Mai recent, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de
la Lisabona, UE a dobândit atribuțiile de a negocia cu
Demararea negocierilor comerciale este precedată
de mai multe luni de pregătire atentă. Acestea includ
consultări publice, o evaluare a impactului potențial
asupra consumatorilor și întreprinderilor din Europa,
discuții oficiale și informale între Comisie și țara sau
regiunea în cauză pentru a stabili ce aspecte urmează
să fie acoperite. După aceste pregătiri generale, Comisia
solicită autorizare din partea Consiliului de Miniștri
(alcătuit din reprezentanți ai guvernelor UE) în vederea
deschiderii negocierilor. Consiliul stabilește care sunt
obiectivele pe care Comisia trebuie să le urmărească. În
cursul procesului de negociere, care de obicei durează
câțiva ani, Comisia informează periodic Consiliul și
Parlamentul European cu privire la progresele obținute.
Odată ce se ajunge la un acord, semnarea sa este
autorizată în mod oficial de către Consiliu. În baza noilor
competențe pe care i le conferă Tratatul de la Lisabona,
Parlamentul European poate accepta sau poate respinge
textul acordului, dar nu îi poate aduce modificări.
Este posibil ca și țările UE să fie nevoite să ratifice un
acord în conformitate cu procedurile naționale proprii și
să dea undă verde la nivel internațional. Acordul intră
în vigoare la o anumită dată, dar poate fi aplicat, între
timp, cu titlu provizoriu.
10
S Ă
Î N Ț E L E G E M
P O L I T I C I L E
U N I U N I I
E U R O P E N E
În ce constă politica comercială?
Uniunea și-a construit politica comercială pe trei direcții
principale de acțiune:
• un rol activ în negocierile multilaterale derulate sub
auspiciile OMC;
• aprofundarea relațiilor comerciale bilaterale cu
anumite țări și regiuni și aplicarea de măsuri
unilaterale, cum ar fi acordarea unui tratament
preferențial țărilor în curs de dezvoltare;
• punerea în practică a unei strategii de acces, cu
scopul de a identifica și a înlătura obstacolele
specifice cu care se confruntă principalele piețe de
export.
O abordare multilaterală
Uniunea pledează puternic în favoarea acțiunilor
multilaterale. Ea a susținut ferm negocierile comerciale
derulate în cadrul Rundei de dezvoltare de la Doha,
din momentul în care aceasta a fost lansată în 2001
de către OMC, cu obiectivul de a obține o mai mare
liberalizare a comerțului de bunuri și servicii, de
a îmbunătăți accesul la piață pentru țările în curs de
dezvoltare și de a revizui normele comerciale.
Succesul acestor negocieri ar aduce avantaje multiple.
Potrivit estimărilor, comerțul mondial ar crește cu
2 % și s‑ar simplifica în mod considerabil procedurile
comerciale, logistice și de transport. Cu toate acestea,
complexitatea problematicii și a intereselor diferite ale
participanților au împiedicat încheierea unui acord.
Organizația Mondială a Comerțului
OMC a fost înființată la 1 ianuarie 1995 pentru
a înlocui Acordul General pentru Tarife și Comerț
(GATT), instituit la sfârșitul celui de Al Doilea Război
Mondial. OMC numără în prezent 160 de țări
membre și 24 de observatori. Organizația
a contribuit la definirea unui sistem de norme care
permite deschiderea economiei globale către
comerț. Pe lângă faptul că administrează acordurile
comerciale încheiate de membrii săi, OMC oferă un
forum pentru negocieri, soluționează litigii,
monitorizează politicile naționale, oferă asistență
tehnică și formare țărilor în curs de dezvoltare și
organizează cooperarea cu alte organizații
internaționale. Când membrii OMC doresc să
actualizeze normele multilaterale, se inițiază o nouă
rundă de negocieri comerciale. Cea mai recentă
dintre ele, aflată încă în derulare, este Runda de la
Doha.
ACORDURI DE LIBER SCHIMB
UE promovează, în relația cu cei mai importanți
parteneri comerciali bilaterali, o deschidere reciprocă
a piețelor fără precedent. Principalul instrument pe
care îl are la dispoziție sunt acordurile de liber schimb
(ALS). Înainte de 2006, acestea reprezentau cadrul în
care se derulau mai puțin de un sfert din schimburile
© iWTO
UE joacă un rol-cheie în
cadrul OMC.
11
C O M E R Ț
comerciale ale UE. Dacă toate negocierile aflate în curs
se încheie cu succes, această cifră va crește la două
treimi. Până la sfârșitul anului 2012, UE avea deja 28
de acorduri comerciale în vigoare.
ACORDURI DE LIBER SCHIMB DEJA ÎN VIGOARE
• Vecinătatea de Est – în 2013, UE a încheiat
negocierile referitoare la o zonă de liber schimb
aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA) cu Republica
Moldova, Armenia și Georgia, în cadrul unor acorduri
mai ample de asociere. Negocierile cu Ucraina
au fost încheiate în decembrie 2011. Acordurile
de asociere (inclusiv DCFTA) au fost ratificate de
Republica Moldova, Georgia și Ucraina, în vara lui
2014. Acordurile cu Moldova și Georgia se aplică
cu titlu provizoriu din septembrie 2014. Acordul cu
Ucraina se aplică cu titlu provizoriu din noiembrie
2014, cu excepția DCFTA, care se va aplica, tot cu
titlu provizoriu, începând de la 1 ianuarie 2016.
În septembrie 2013, Armenia a decis să adere
la Uniunea vamală alături de Rusia și a încetat
negocierile cu UE pe marginea acordurilor de asociere
și a DCFTA.
s-a dublat, ajungând la 18 miliarde de euro în 2013.
Pentru Chile, UE este cea de a doua sursă majoră de
importuri și cea de a treia piață de export.
• Mexic: de la intrarea în vigoare a acordului, în
octombrie 2000, schimburile comerciale bilaterale
s-au dublat, de la 21,7 miliarde de euro la 45 de
miliarde de euro în 2013. În prezent, UE și Mexic iau
în calcul posibilitatea actualizării acordului, astfel
încât acesta să se alinieze mai ușor la noua generație
de acorduri și să reflecte evoluțiile înregistrate de
economia mexicană.
• Africa de Sud: acordul pentru comerț, dezvoltare și
cooperare, în vigoare începând din 2000, a stabilit
o zonă de liber schimb, care acoperă 90 % din
schimburile comerciale bilaterale dintre UE și cel mai
mare partener comercial din Africa.
• Sudul Mediteranei: acordurile de asociere cu Algeria,
Egipt, Israel, Iordania, Liban, Maroc, Autoritatea
Palestiniană și Tunisia încheiate între 1995 și 2002
au dus la semnarea unor acorduri de liber schimb
care vizează comerțul cu produse.
• Peru și Columbia: acordul comercial a fost semnat
în iunie 2012. În Peru se aplică cu titlu provizoriu din
martie 2013, iar în Columbia din august 2013. La
sfârșitul primul an calendaristic de aplicare cu titlu
provizoriu, comerțul dintre UE și Peru se ridica la
8,7 miliarde de euro, iar cel dintre UE și Columbia la
13,5 miliarde de euro. În iulie 2014, UE și Ecuador au
încheiat negocierile privind aderarea Ecuadorului la
acord.
• America Centrală (Costa Rica, El Salvador, Guatemala,
Honduras, Nicaragua și Panama): acordul de asociere
UE-America Centrală a fost semnat în iunie 2012.
Partea comercială a acordului se aplică provizoriu cu
Honduras, Nicaragua și Panama începând din august
2013, cu Costa Rica și El Salvador din octombrie
2013 și cu Guatemala din decembrie 2013. Comerțul
dintre cele două regiuni s-a cifrat, în 2013, la 12
miliarde de euro.
• Coreea de Sud: acordul de liber schimb dintre UE
și Coreea de Sud a intrat în vigoare în iulie 2011.
Este primul acord finalizat dintr-o nouă generație
de acorduri de liber schimb lansate de UE în 2007.
Acordul merge mult mai departe decât ceea ce
s-a întreprins anterior pentru a înlătura barierele
comerciale și pentru a ajuta companiile europene și
coreene să facă afaceri împreună. În al treilea an
de punere în aplicare a acordului de liber schimb,
exporturile de produse dinspre UE către Coreea au
crescut cu 35 %, ridicându-se la 41,5 miliarde de
euro, față de 30,6 miliarde de euro în anul anterior
intrării în vigoare a acordului. În aceeași perioadă,
exporturile de mărfuri care au fost total sau parțial
liberalizate prin acordul de liber schimb au crescut
mai mult decât exporturile totale, mărfurile total
liberalizate înregistrând o creștere de 46 %, iar cele
parțial liberalizate o creștere de 37 %.
ACORDURI DE LIBER SCHIMB FINALIZATE, DAR NU ÎN
VIGOARE
• Chile: acordul de asociere din 2002 a inclus un acord
global de liber schimb care a intrat în vigoare în anul
următor. În raport cu anul 2003, comerțul bilateral
• Singapore: Acordul de liber schimb UE-Singapore a
fost în cea mai parte parafat în septembrie 2013,
iar negocierile privind protejarea investițiilor s-au
încheiat în octombrie 2014. Singapore a devenit
prima țară a Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est
(ASEAN) care ajunge la un acord cu UE.
• Canada: negocierile privind încheierea unui acord
economic și comercial cuprinzător între UE și Canada
s-au finalizat în 2014. Acesta suprimă 99 % din
taxele vamale și înlătură multe alte obstacole din
calea comerțului. Odată implementat pe deplin, ar
putea contribui cu 12 miliarde de euro la PIB-ul UE.
Textul integral al acordului este disponibil online.
Acordul va intra în vigoare după ratificarea sa de
către ambele părți.
• Statele din Africa, Zona Caraibilor și Pacific (ACP):
acorduri de parteneriat economic cu UE sunt pe
12
S Ă
punctul de a fi încheiate și puse în aplicare. De
peste 30 de ani, aceste țări au acces preferențial pe
piața europeană. Totuși, acest lucru nu a stimulat
suficient economiile locale, creșterea economică
sau exporturile către UE. Acordurile de parteneriat
economic sunt concepute pentru a ajuta țările ACP
să se integreze în economia mondială, să obțină o
creștere economică durabilă și să reducă sărăcia.
Patru astfel de acorduri sunt operaționale, acoperind
Zona Caraibilor (14 țări), Africa de Est (Madagascar,
Mauritius, Seychelles și Zimbabwe), Africa Centrală
(Camerun) și zona Pacificului (Papua‑Noua Guinee
și Fiji). În 2014 s-au încheiat negocierile cu privire la
alte două acorduri de parteneriat economic, unul cu
Africa de Vest (16 țări) și celălalt cu Comunitatea de
Dezvoltare a Africii Australe (6 țări).
Î N Ț E L E G E M
P O L I T I C I L E
U N I U N I I
E U R O P E N E
continuat cu Vietnam în iunie 2012 și Thailanda în
martie 2013. UE consideră acordurile de liber schimb
cu țările ASEAN drept etape premergătoare pentru
încheierea unui acord între regiuni, care rămâne
obiectivul pe termen lung.
• Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay
și Venezuela): în 2013, Mercosur a fost a șasea
destinație pentru exporturile UE, acestea cifrându-se
la 57 de miliarde de euro. În 2012, exporturile UE de
servicii s-au ridicat la 21 de miliarde de euro. Dacă
negocierile se încheie cu succes, un acord de liber
schimb UE-Mercosur ar crea cea mai mare zonă de
liber schimb între două regiuni ale lumii (Europa și
America de Sud) și ar aduce beneficii substanțiale
ambelor părți.
ACORDURI DE LIBER SCHIMB ÎN CURS DE
NEGOCIERE
• India: discuțiile au început în 2007. Acestea
reprezintă prima încercare a UE de a angaja o
mare țară emergentă într-un exercițiu bilateral de
deschidere reciprocă a comerțului.
• ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est):
negocieri bilaterale sunt în desfășurare cu anumite
state membre, cum ar fi Singapore (a se vedea mai
sus). Ele au început cu Malaysia în mai 2010 și au
• Consiliul de Cooperare al Golfului (Arabia Saudită,
Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și
Oman): un partener comercial important pentru UE.
Negocierile privind încheierea unui acord de liber
schimb au fost suspendate în 2008, însă contactele
informale continuă.
• Japonia: în martie 2013, UE și Japonia au lansat
oficial negocierile pentru un acord de liber schimb.
Acestea acoperă domenii cum ar fi liberalizarea
© iStockphoto/stefaniegiglio
Comerțul ar trebui să fie benefic și pentru țările în curs de dezvoltare.
13
C O M E R Ț
progresivă a comerțului cu bunuri și servicii,
investițiile, achizițiile publice și eliminarea barierelor
netarifare.
• Maroc: negocierile cu UE referitoare la o zonă de liber
schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA) au fost
lansate în martie 2013.
• Statele Unite: relațiile economice ale UE cu Statele
Unite au căpătat o amploare fără precedent. Cu
toate acestea, mai pot fi intensificate. Dat fiind
faptul că tarifele medii sunt de aproximativ 4 %,
cheia pentru valorificarea acestui potențial constă
în abordarea barierelor netarifare. În iulie 2013 au
fost lansate negocieri referitoare la un Parteneriat
transatlantic pentru comerț și investiții. Conform
unui studiu independent, odată pus în aplicare, un
astfel de parteneriat ambițios i-ar putea aduce
Uniunii Europene câștiguri economice în valoare
de 119 miliarde de euro pe an. Pentru o familie de
patru persoane, aceasta ar însemna o contribuție
suplimentară de 545 de euro la venitul actual.
NEGOCIERI VIITOARE
• Zona de sud a Mării Mediterane (Egipt, Iordania,
Maroc și Tunisia): în decembrie 2011, guvernele
UE au aprobat mandatele de negociere pentru
consolidarea și extinderea actualelor acorduri de liber
schimb. Primele discuții au început în martie 2013 cu
Marocul (a se vedea mai sus).
Acordurile de liber schimb sunt o componentă-cheie a
multor acorduri de asociere. UE este legată de multe
țări vecine prin intermediul unor uniuni vamale (Andorra,
San Marino și Turcia). În Europa există acorduri în
vigoare cu Insulele Feroe, Islanda, Norvegia și Elveția
și cu țările din sudul Mediteranei (Algeria, Egipt, Israel,
Iordania, Liban, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Siria și
Tunisia). Pe lângă acordurile de stabilizare și asociere
cu țările din Balcanii de Vest, este în vigoare și un
regim comercial autonom între UE și fosta Republică
iugoslavă a Macedoniei, Albania, Muntenegru, Bosnia și
Herțegovina, Serbia și Kosovo*.
* Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă
cu RCSONU 1244/1999 și cu Avizul CIJ privind declarația de independență a
Kosovo.
Relații strategice
• China: China este în prezent al doilea partener
comercial al UE, după SUA. În același timp, UE este cel
mai mare partener comercial al Chinei. În noiembrie
2013, UE și China au anunțat lansarea negocierilor
privind un acord global de investiții. Acesta va facilita
liberalizarea progresivă a investițiilor și eliminarea
restricțiilor care stau în calea investitorilor pe ambele
piețe.
• Rusia: UE este, de departe, cel mai important partener
comercial al Rusiei, reprezentând peste jumătate din
importurile și exporturile acestei țări. Aderarea Rusiei
la OMC în 2012 a redus taxele de import și oferă
un forum de discuții pentru abordarea problemelor
bilaterale. Contrar așteptărilor UE, Rusia a optat de
atunci pentru o abordare mai protecționistă care a
fost exacerbată de criza din Ucraina.
Țările în curs de dezvoltare
Uniunea încurajează în mod activ țările în curs de
dezvoltare să utilizeze comerțul pentru a-și consolida
propriile economii și pentru a-și îmbunătăți condițiile
de viață. Intensificarea schimburilor comerciale permite
sporirea veniturilor din exporturi și diversificarea unor
economii bazate pe produse de bază și materii prime.
Pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să exporte,
Uniunea a fost prima organizație din lume care a
acordat, în 1971, un sistem generalizat de preferințe
(SGP) în care a introdus rate preferențiale de import
pentru toate țările în curs de dezvoltare, conferindu-le
astfel un acces vital la piețele europene.
Cu toate acestea, pe parcursul ultimelor patru decenii,
echilibrele economice și comerciale mondiale s-au
modificat radical. O serie de țări în curs de dezvoltare
mai avansate din punct de vedere tehnologic s-au
integrat cu succes în sistemul comercial mondial, în
timp ce un număr mai mare de țări mai sărace au
rămas în urmă. În acest mediu competitiv, preferințele
tarifare trebuie să se îndrepte către țările care au cea
mai mare nevoie de ele.
Prin urmare, noul sistem generalizat de preferințe (SGP),
intrat în vigoare în 2014, își propune să ajute țările cel
mai puțin avansate și alte economii cu venituri scăzute
și medii care nu beneficiază de acces preferențial
pe piața UE. În prezent, numărul lor se ridică la 88.
Țări precum Rusia, Brazilia, Kuweit și Arabia Saudită,
pe care Banca Mondială le include pe lista țărilor cu
venituri ridicate sau medii superioare și partenerii care
beneficiază de altă formă de acces preferențial la UE,
14
S Ă
Î N Ț E L E G E M
similar sau chiar mai avantajos decât SGP (de exemplu,
un acord de liber schimb), nu mai beneficiază de acum
înainte de sistemul generalizat de preferințe.
Un regim special, SGP+, prevede reduceri suplimentare
de tarife pentru țările vulnerabile care semnează până
la 27 de convenții internaționale privind drepturile
omului, drepturile lucrătorilor și standardele de mediu
și de bună guvernanță. Pe de altă, prin inițiativa „Totul
în afară de arme”, UE oferă unui număr de 49 de
țări provenind din rândul celor mai puțin dezvoltate
posibilitatea de a introduce pe piața europeană, fără
aplicarea de cote și de taxe vamale, orice produse, cu
excepția armelor și munițiilor.
În plus, Comisia Europeană a instituit un serviciu de
asistență specială în patru limbi (engleză, franceză,
spaniolă și portugheză), care le oferă consiliere în
materie de export întreprinderilor provenind din țări în
curs de dezvoltare care nu dispun de capacitatea de a
furniza ele însele aceste servicii.
Strategia privind accesul pe piață
Strategia creează noi oportunități pentru întreprinderile
europene care exportă către piețele din țări terțe, în
special către cele în care nu există un acord de liber
schimb. Comisia, statele membre ale UE, întreprinderile
și organismele locale, cum ar fi camerele de comerț,
lucrează împreună pentru a identifica și elimina
eventualele bariere care apar în calea comerțului.
UE gestionează, de asemenea, o bază de date privind
accesul la piață (serviciu gratuit și interactiv), care
oferă informații referitoare la condițiile din țări din
afara Uniunii Se face referire, printre altele, la aspecte
precum barierele comerciale specifice și formalitățile
de import și se oferă acces la baze de date statistice și
diverse studii.
Apărarea comercială
Negocierile comerciale pot contribui la pregătirea
terenului pentru prosperitatea economică viitoare.
Totuși, necesitatea de a garanta drepturile existente
și de a respecta și pune în aplicare normele aflate în
vigoare este la fel de importantă. Dacă nu se întâmplă
acest lucru, capacitatea Uniunii de a concura pe plan
internațional poate fi subminată, ceea ce ar avea
repercusiuni negative asupra creării de locuri de muncă
în UE.
P O L I T I C I L E
U N I U N I I
E U R O P E N E
Punerea în aplicare adecvată este deosebit de
importantă pentru Comisia Europeană. Ea monitorizează
cu atenție comportamentul partenerilor săi comerciali
pentru a fi în măsură să acționeze rapid în cazul în
care se identifică practici neloiale sau apar bariere
discriminatorii sau disproporționate în calea comerțului,
cum ar fi dificultățile în obținerea de brevete sau
licențe.
Controlul privind punerea în aplicare se poate realiza
prin diverse mijloace: contacte diplomatice și politice,
negociere, cooperare în materie de reglementare, sprijin
din partea OMC.
Procedurile OMC de soluționare a diferendelor
oferă principalul cadru pentru depășirea disputelor
comerciale. Oricare dintre membrii săi poate prezenta
o plângere, care va fi analizată de un grup special de
experți, în conformitate cu normele convenite la nivel
internațional. Nerespectarea recomandărilor OMC
poate duce la aplicarea de de sancțiuni sau despăgubiri
comerciale.
Uniunea Europeană deține propria gamă de instrumente
de protecție comercială, compatibile cu normele OMC,
pentru a garanta respectarea regulilor jocului într‑o
lume competitivă. Acestea sunt atent concepute pentru
a asigura condiții de concurență echitabile pentru toți
și pentru a împiedica apariția unor abuzuri de natură
protecționistă.
Concurența neloială poate avea două surse: subvențiile
și dumpingul. În primul caz, se acordă ajutor public unui
sector specific. Acest lucru denaturează concurența
prin faptul că bunurile subvenționate devin competitive
în mod artificial. În cazul dumpingului, producătorii
din afara UE își vând produsele pe teritoriul Uniunii
la prețuri mai mici decât cele practicate pe piața lor
internă.
Comisia deschide o anchetă dacă bănuiește că există
astfel de practici (subvenții sau dumping) sau dacă
primește reclamații în acest sens. În cazul în care se
demonstrează că normele comerciale convenite au fost
încălcate, UE poate aplica măsuri compensatorii, cum
ar fi taxele suplimentare, pentru a elimina avantajele
concurențiale neloiale pe care țara în cauză urmărea să
le câștige.
15
C O M E R Ț
Viitorul politicii comerciale
Uniunea Europeană își menține angajamentul de a duce
la capăt agenda sa comercială ambițioasă. Uniunea
crede în piețe deschise și în faptul că schimburile
comerciale sunt o parte a soluției la criza economică.
De asemenea, este în interesul partenerilor comerciali
individuali și regionali să încheie negocieri cu UE, dat
fiind faptul că Uniunea reprezintă cea mai mare piață
din lume pentru exporturile lor.
Acordurile de liber schimb nu sunt lipsite de critici.
În Europa, se consideră uneori că aceste acorduri îi
expun pe producătorii din UE la concurența neloială
reprezentată de importurile ieftine. Dintr‑o perspectivă
foarte diferită, Uniunea este acuzată că încearcă
să pătrundă pe piețe, în special în țările în curs de
dezvoltare și că distruge locuri de muncă la nivel local.
Promotorii acestor critici nu iau însă în considerare un
aspect care dovedește exact contrariul și anume faptul
că aceste acorduri aduc beneficii semnificative atât
Uniunii, cât și partenerilor săi.
Combaterea protecționismului
În mod inevitabil, unii văd în măsurile protecționiste
soluția la multe probleme de bază. G20, grupul celor
mai puternice națiuni industrializate, s‑a angajat în
mod formal să nu adopte măsuri de restricționare
a schimburilor comerciale și să reacționeze imediat în
cazul în care astfel de măsuri sunt introduse.
Cu toate acestea, realitatea de pe teren poate fi uneori
diferită de termenii și principiile asupra cărora s‑a
convenit la nivel înalt. În ciuda angajamentului pe care
și l‑au asumat, multe economii emergente tind să
introducă măsuri care restricționează comerțul, pentru
a‑și proteja piețele interne de concurența internațională.
UE va continua să lupte împotriva protecționismului.
Prin adoptarea de măsuri protecționiste, Uniunea ar
avea mai mult de pierdut decât de câștigat, deoarece
depinde de multe produse importate. Creșterea
costurilor acestora ar reduce competitivitatea UE, atât
în interior, cât și în exterior, având drept consecință
o pierdere a producției și a locurilor de muncă europene.
O creștere cu 10 % a restricțiilor comerciale ar putea
antrena pierderi de 4 % la nivelul venitului național.
În calitatea sa de cea mai importantă regiune a lumii
din punct de vedere comercial, UE este puternic
interesată de deschiderea piețelor și de existența unor
cadre clare de reglementare. Conștientă de răspunderea
pe care o are față de propriii cetățeni și față de restul
lumii, UE va continua cu fermitate strategia actuală
și va susține, prin acorduri multilaterale și bilaterale,
cauza unui sistem mondial deschis și echitabil.
© iStockphoto/Opla
Rotterdam (Țările de Jos)
este unul dintre cele mai
mari porturi pentru transport
containerizat din lume.
S Ă
Î N Ț E L E G E M
P O L I T I C I L E
U N I U N I I
E U R O P E N E
Informații suplimentare
XX
XX
XX
XX
XX
Comerțul UE: http://ec.europa.eu/trade
Comerțul UE – Buletin informativ: http://trade.ec.europa.eu/eutn
Serviciul de asistență pentru export: http://exporthelp.europa.eu
Baza de date privind accesul la piață: http://madb.europa.eu
Aveți întrebări despre Uniunea Europeană? „Europe Direct” vă stă la dispoziție: 00 800 6 7 8 9 10 11
http://europedirect.europa.eu
ISBN 978-92-79-42744-2
doi:10.2775/99404
NA-04-14-870-RO-C
16